De vréme ce țărâle a stăpânirii Moldovii,
gheografii și împreună cu istoricii, precum cei
mai vechi așé cești mai noi toți, cu socoteala de
obște ca pre o adevărată a Dachiii parte o
cunosc, și vrând noi ca cu tot de-adinsul cărțile
a tutoror scriitorilor, carile la mâna noastră a vini
s-au tâmplat, scuturând, adeverința istoriii
noastre nu din pâreaie abătute, ce din singurele
izvoarăle și fântânile ei céle dinceput să
scoatem, nu fără cale a fi am socotit întăi pentru
céle vechi a Dachii hotară (în carile, precum
dzisăm, și Moldova noastră să cuprinde) cât de
pre scurt oarece să dzicem și ales, precum de la
a tuturor vacurilor gheografi să șiruiaște, să o
hotărâm.

   Cea dintăi dară și de obște a tuturor
socoteală iaste precum țara Dachiii să fie stând
pre malurile Dunării, carile sint despre partea
Crivățului și de la Marea Neagră spre Apus și
spre Ghermanie hotarăle să-și fie întins.
   Aceștii sentenții, precum ellini așé latini,
câțiva avtori a avea putem; însă lucru așè de
chiar și fără prepus, multe a multora mărturii a
aduce, sămn nu mai de pofta laudei a fi părindu-
ni-să și pentru ca de cleveta affectațiii a scăpa
să putem, din cei mulți câțiva numai și mai de
credință, pentru dovada cuvântului, aicea pre
scurt îi vom aduce.
   Din carii întăi dară înainte ne iase Stravon,
om ellin și dintre toți gheografii mai vechiu (căci
supt vremile lui Avgust Chesar au trăit), a căruia
cuvinte în limba lui pentru Dachia și pentru
dachi, precum li-au dzis, așé le vom scrie:
Γέγονε (dzice) δε καί άλλος τής χώρας μερισμός
συμμένων έκ παλαιού, τούς μετά γάρ Δακούς
προσαγορέυουσι, τούς δέ Γέτας. Γέτας μεν τούς
προς τoν Πόντον κεκλιμένους, και προς τήν έω,
Δακούς δέ, τούς είς τάναντία προς[την]
Γερμανίαν, καί τας του Ιστρου πηγάς. Ce va să
dzică: „făcutu-s-au și altă împărțală aceii țări,
încă de demult însămnând, deci pre unii îi
chema dachi, iar pre alții gheti; și gheti dzicea
celor ce să abătea spre Marea Neagră și spre

Răzsărit; iară dachi celor dimpotriva acestora
spre Ghermania și spre izvoarăle Dunării.”
   Cu Stravon într-o socoteală iaste Dionisie
Periighitul carile sau tot într-un vac cu Stravon
sau după puțin mai pre urmă decât dânsul,
părțile acéstea cutreierând, au scris stihurile de
carile în Capul trecut am pomenit așé. Despre
parte aceștiia (adică a Mării Négre) spre Crivăț
să întind cu lăcașul niamuri multe, unile după
alalte stând, pănă la gura bălții Meotis:
ghermanii, sarmații, ghetii, împerună și bastarnii
și a dachilor nenumărat pământ și vitéjii alani.
Ca acestéași citéște la Plinie, Cartea 4, Cap.
12.
   Însă trebuie a ști că mai denainte de vremile
lui Avgust Chesar, din gheografii pomeniți,
carile să fie fost hotarăle Dachiii cu adevărat nu
să pot ști, pentru căci, pe atuncé mai de obște
să véde să fie fost numele ghetilor și a Ghetiii,
decât a dachilor și a Dachiii.
   Și marginile Ghetiii nu numai cu Dunărea să
hotărâia ce încă și peste Dunăre trecând toate
Misiia cuprindea, împotriva a cărora cu 132 ani
mai denainte de naștirea Domnului Hristos
(precum mărturiséște Hronologhia lui Calviz și
Onufrie, la același an) mărgând Valerie, sau,
precum vor unii, Fulvie Flaccus, întăi cu războiu
la Sardiia (carea iaste acmu Sofiia) i-au biruit,

apoi cu dânșii pace s-au aședzat, precum și din
stihurile lui Ovidie poet>ic<ul, carile scrie pentru
Pont, ne putem adeveri, pre carile caută-le la
Capul ce urmadză. Iară Sardiia sau Sofiia,
carea pre vremile mai de mijloc scaunul crăiii
bulgărești au fost, precum să fie fost făcută întâi
de sardi și mai apoi de dachi mărturisește Ioan
Bonfin, Decada 3, cartea 5. Acestor vechi
gheografi minte urmadză cești mai noi de carii
caută la gheografia lui Gloverie, Capul de
Dachiia și la Leunclavie și pomenitul Bonfin,
istoricii a cărora cuvinte pre larg înainte le vii
videa.
   Așé dară de situația, adică de punerea
locului Dachiii, precum de la Marea Niagră
(precum dzisem) pre marginile Dunării, despre
Crivăț, spre Ghermaniia, și spre izvoarăle
Dunării s-au fost întindzind, nici un prepus nu
rămâne; însă în lat și în lung, carile să fie fost
peste tot a hotarălor obârșii, la scriitori câtăva
neatocmire aflăm. Însă această a lor netocmală
nu socotim de aiurea să fie purcegând, fără
numai căci unii dintre cești mai noi scriitori,
mintea celor mai vechi a atinge poate fi
neputând, într-alt chip au socotit decât cum ei
au vrut; căci unde Stravon și Dionisie la locurile
acmu pomenite dzic precum spre Răsărit pănă
la balta Meotis, iară despre Apus pănă la
Ghermanie, spre izvoarele Dunării, să să fie

întindzind, cești mai noi într-un chip de
îndrăznială nesocotită vor să-i scoață
menciunoși, socotind că dachii niciodată să nu
să fie întins pe Dunăre în sus mai mult decât
pănă unde dă Tisa în Dunăre.
   Ce pare-ne-să foarte greșită a acestor noi și
neclătită a celor vechi greci scriitori socoteală
să rămâie ca pricină căci acei vechi cu cești noi
să văd a nu să tocmi nu iaste necunoștința a
celor vechi, ce prin vacuri mutările hotarălor,
carile de multe ori s-au mutat din locurile lor,
unile mai lățindu-să iară altele mai strângându-
să, precum și din hotarăle Germaniii (a căriia
nume pre cești mai tineri în greșală i-au dus)
putem cunoaște că pre vremile carile Stravon și
Dionisie au scris, despre parte[a] Dunării au fost
și altă țară tot supt hotarăle Ghermaniii cuprinsă
și pentru acéia tot cu un nume numită. Iară
carea să fie fost acea Ghermanie, Procopie
Chesarineanul,încarte[a] De războiul
vandalilor, curat ne arată unde dzice: Velisarie
să trăgea din țara Ghermaniii, carea iaste între
Thrachia și între Illirie.
   Iară carea au fost odată Illiria, Zonora, istoric
grec ne-o arată, Carte[a] 1, Cap. 12: „Illiriii,
dzice, mai pre urmă și alte locuri s-au adaos și
numele ei și altor țări s-au dat; căci ea, fiind
despre uscatul carile pe deasupra Machedoniii

să întinde, acmu și de Thrachia printră Munții
Imului și a Rodopilor tréce (acește-s Munții
Cenghii, carii de la Filippolis trec spre Marea
Albă, cărora turcii le dzic Despot iamlasi; și
iarăși de acolo să întorc spre Marea Niagră,
preste carii tréce drumul din Moldova și din Țara
Muntenească mergând spre Țarigrad), iaste
dară pusă (dzice Zonora) Illiria în mijlocul
acestor munți și între apa Dunării și pănă la
Marea Niagră să întinde, iară pre une locuri încă
și peste Dunăre covârșéște”
    Dintr-acéste dară a cestor de credință autori
fără prepus putem cunoaște că Ghermaniia,
spre carea dzic Stravon și Dionisie că s-au fost
întindzind Dachiia, n-au înțeles ei Ghermaniia
precum astădzi se hotăréște, ce Ghermaniia
carea atuncea au fost între Thrachiia și Illiriia,
iară ce dzic aceiiași scriitori că s-au fost
întindzind spre izvoarăle Dunării, trebuie să
înțălégem nu că doară păna la fântânile ei s-au
fost lungind, ce căci spre fântânile ei, și precum
dzicem noi, în susul apei pre margini s-au fost
întindzind; ce din bătrâni dară hotarăle Dachiii
așé aflăm. Acmu să vinim să videm cum o
hotărăsc și cești mai tineri.
   Dintre acești mai de curând, în mânule
tuturor să poartă Gheografiia lui Gloverie, carea
mai știută fiind decât de la noi a să arăta ar

trebui, lăsăm pre cititori să caute la Capul de
Dachia 18, zaceala 2: i proci, și la Cartea 4,
pentru Tartaria, Cap. 17, unde dzice: tot locul
acesta (adecă a Schithii) cu multe féluiri de
niamuri să desparte, din carii (deosăbi de
troglodite) mai vestiți sint dachii, a căror loc
acmu îl țin moldovénii, munténii, ardélenii și o
parte de unguréni, carii sint între Tisa și între
Ardial.
    Ce iarăși pentru mai ales hotarăle ei să
arătăm, vom aduce pre Bonfin, carile fiind de
naștire ungur și iscusit scriitoriu, prin însămnate
locuri, munți și ape o hotăréște. ”După iazighi,
dzice, Decada 1, Cap. 1, alăturea cu Dunărea
Dachia urmadză (iară țara iazighilor precum să
fie fost din apa Tisei pănă la Buda, la locul său
vom arăta), carea între Tisa, între Prut și între
Nistru lățindu-să, din dosul Sarmațiii Buhul o
desparte, în capătul al căriia iaste Marmarusia
(căriia noi îi dzicem țara Maramorășului) între
Munții Carpatici așédzată, de unde să încep
izvoarăle Tisii”. Și acoloși, puțin mai gios, dzice:
„peste Munții Carpatici (acestora le dzicem noi:
munții ungurești), țara carea pănă la obârșiia
Dachiii și pănă la apa Axiacului să întinde,
acmu Ardialul să cheamă”.
   Cu Bonfin într-o socoteală iaste Leunclavie,
î n Pantecte, Cap. 71, însă mai pre scurt

hotarăle-i desparte țărâle acmu știute
însămnându-i: „Dachia, dzice, odată să chema
prea lat olatul carile cuprinde Transilvania cu
amândoaă Valahiile, dintre carile una Valahie
Mare, iară alta Valahie Mică să chiamă; cea
Mare spre Marea Niagră să întinde și Moldova
alor noștri să chiamă, iară cea Mică pre malul
Dunării să trage și mai mult cu Ardealul să
alătură.”
   Din pomeniții dară scriitori curat Dachia toată
hotărându-să, céle ale ei de mult hotară să
cunosc precum au fost: de la începăturile Tisei
din Țara Maramorășului pănă unde dă Tisa în
Dunăre, și din gura Tisei pe Dunăre spre
Răzsărit pănă în gura Nistrului, și de acolo
luând pe apa Buhului spre Miadzănoapte să
întorcea spre Apus pănă în apa Axiacului și
pănă în Munții Carpatici, carii despart hotarul
leșesc de cel al Ardialului.