• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru

Pe un pisc salbatic si vijalios,
Unde urla-n poale Argesul spumos,
Este o cetate. Armia maghiara
Va sa o supuie printr-o lupta rara.
Acolo romanii s-apara cit pot.
Dragomir comanda oastea lui Laiot.
Dup-o zi de lupta se aseaza mese
Cu placute vinuri si bucate-alese.
La aceste mese toti romanii vin,
Varsa vin in cupe si voiosi inchin.
Soarele in aburi imbla sa se culce.
Grijile, invinse, las banchetul dulce;
Orele se scura impletite-n flori.
si ostasii uita ca sunt muritori.
Dragomir vorbeste catre adunare:
- "Iata, frati de arme, ultima mincare !
Nu mai sunt merinde, tot s-a mintuit;
Ce-a ramas, de ripa eu am azvirlit.
Starea noastra trista cere mintuinta,
Ori prin moartea noastra sau prin biruinta.
Moartea nu spaiminta decit pe mirsavi:
Moartea-i logodita cu acei mai bravi.
Cela ce nu moare pentru-al tarii bine,
N-are drept la viata, este mort de sine !
Sa iesim cu arme din cetate-afara,
Sa murim cu fala pentru sfinta tara !"
Zice si ostasii striga si inchin.
Ale lunei raze ii saruta lin.
Dragomir coboara cu ostile sale.
Spulbera maghiarii tabariti pe vale.





Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru


Aceasta pagina a fost accesata de 715 ori.