• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Bogdan in Polonia

I.


Regele cu sora si cu muma ei,
Dintre toti oaspetii raman cate-trei.
Lampele revarsa valuri lucitoare
P-ale-acestor oaspeti fete ganditoare.
Tanara printesa sta rapita bland.
Paru-i blond pe umeri cade raurand,
Ca un val de raze ce se vars din soare
Pe o delicata, frageda ninsoare.
Braul ei albastru cu-aur semanat
Luce ca eterul dulce instelat.
Gaz usor, poetic sanu-i invaleste,
Provocand dorinte, dulce le-mbranceste.

- "Sire! ii vorbeste muma sa regina,
De amaraciune inima mi-e plina.
Suferi-vei inca, ast barbar roman,
Dupa ce infrunta pe al sau stapan,
Cerandu-ne noua mana fiicei mele,
S-arza si sa prade locurile tele?"
Regele-i raspunde. - Vai! acest barbar
Pretutindeni oastea mi-a infrant amar!
Cererea facuta, sa devie mire,
Pentur noi, o maica, este fericire!
Dulce surioara! Pentru-al tarii-amor,
O! primeste mana astui vingator!"
Dar Elisabeta pleaca-a sa catare
Inecata-n lacrimi si in intristare
Si cu vorba dulce ca inima sa,
Fratelui sau june ii raspunde-asa:
- "Am jurat credinta unui altui mire
Si cu vorba, dat-am inima mea, sire!"
- "Sora mea cea juna! Sufletele mari,
Nobile, frumoase, generoase, tari,
Prin mari sacrifice, cugete sublime
S-osebesc in viata din oarba multime...
Un erou da viata plin de fericire
Pentru o frumoasa, nobila gandire,
Un martir, la umbra negrei inchisori,
Vede cum se scutur al vietei flori
Si-mbatat de gandul ca el face bine
Prin a lui durere, patriii in suspine,
Uita greutatea lungilor dureri,
Zilele-i ce cura fara de placeri.
Tara ta, prin mine, astazi zice tie:
Da-mi a mea frumoasa pace, bucurie!"
Dar Elisabeta lacrime varsa
Si sub alba-i mana fata-si ascundea.

II.

In aceeasi noapte domnul trist s-abate,
Varsa in tacere lacrimi infocate.
Apoi cere calul. Cu o mie insi,
Pasa catre Liov, toti de ura-aprinsi,
Poata este-nchisa, dorul il rapeste.
Domnul cu-a lui lance, portile loveste,
Poarta e inchisa, lucru de mirat,
O femeie-n valu-i i s-a aratat!
Iese ca din umbra, la Bogdan se duce,
Isi ridica valul ce in aur luce...
Luna dintre neguri iese un minut:
E Elisabeta, chipul ei placut
Pare trist si palid ca o frumusete
Dintr-o alta lume, plansu-i arde-n fete.
- Inima ta, doamne, sub turbarea sa
P-o fecioara slaba cata-a-si razbuna.
Ai dreptate, poate, dar tu cazi pe tara,
Cu a ta turbare, cruda si barbara!
Dar ce e-ntre mine si acets pamant,
Ca sa faci dintr-insul un intins mormant?
- O, fecioara dulce! Vino langa mine,
Vino si-mi alina tristele-mi suspine.
Pentru ce-ti voi spune cat te iubesc eu,
Ce furtuna geme in sufletul meu?
Limba omeneasca n-are asta data
Vorbe sa exprime patima-mi turbata.
Dar tu spune-mi mie, oare nu te-ating
Aste crude lacrimi ce-a mea viata sting?
- Nu! raspunde fata, plina de-ntristare...
Ca sa scap eu tara d-a ta razbunare
Si sa nu calc vorba ce in viata-am dat,
Unui nobil june a-l lua barbat,
Chiar in asta noapte am baut veninul,
Vezi aceasta fata unde roza, crinul
Sa-nganau, ce trista se arata tie?


- Inima, te rupe! Brate, va-naltati!
Iaduri: ura, sange, moarte revarsati!
Striga el atuncea ... Palosu-i luceste;
Ochii-i varsa sange ... Fata-i galbeneste.
Spre Elisabeta calul a naltat,
Insa umbra dulce s-a evaporat.
Domnu-nturna fata ce sa-nnegura
Si prin umbra noptii p-al lui cal zbura.

Mai un secol lesii aratau cu jale
P-a cetatei poarta urma lancei sale.










Bogdan in Polonia


Aceasta pagina a fost accesata de 789 ori.