Autori > Geo Bogza
Tacerea dezlantuita
Motto:
Adesea îmi încerc vocea şi ştiu o zi în care gâtlejul lui îmi va răspunde cu sunete de lut.
Saşa Pană
Acum, îşi împlinea poetul gândul lui de tăcere universală
strânsese-n dinţi virtutea ruginei din gâtlejuri
ca pe o glandă o grefase în trupul zgomotoşilor
şi a doua zi oraşul se zvârcolea în panică
tăcerea îngrozitoare cu care îşi chinuise prietenii şi câinii
se întindea ca o pecingine în glasul vorbăreţilor
o femeie a vrut să râdă şi râsul i-a fost de vată
o placă de gramofon se învârtea mută sub acele neputincioase
buzele se deschideau în gol şi nici o vorbă n-a mai putut fi rostită
tăcerea creştea în case şi în gâtlejuri
lipsite de zgomot urechile se desprindeau veştede de pe cap
pe străzi câinii le înşfăcau lacomi de prin şanţuri
înspăimântaţi oamenii izbeau în garduri şi în tinichele
cineva încerca spărgând geamul cu pumnii
dar nici un sunet n-a putut fi stors din materie
din cer hoiturile păsărilor curgeau sufocate de neputinţa cântării
în gări trenurile se ciocneau ca nişte gângănii
dar oamenii înnebuniţi au vrut să audă cu orice preţ
o casă a fost azvârlită în aer jocul părea de păpădie
au prăvălit atunci turnul cel mare din mijlocul oraşului
şi turnul s-a năruit fărâmând piaţa şi casele
fără ca vreun scrâşnet să se işte între cărămizi
cu fiecare clipă setea de zgomot creştea mai chinuitoare
atunci, aproape de timpan oamenii şi-au slobozit revorvere
şi au căzut palizi prin şanţuri fără să poată auzi detunătura
înfuriate, cetăţile s-au dărâmat între ele cu obuze
un hohot de râs monstruos a izbucnit de la un capăt la celălalt al pământului
dar tăcerea era halucinantă, imensă, sfâşietoare, aşa cum o dorise poetul.
(martie 1931)
Tacerea dezlantuita
Aceasta pagina a fost accesata de 671 ori.