Autori > Ion Barbu
Nastratin Hogea la Isarlik
Lui Al. R.
Tara veghea turcita. Pierea o dupa-amiaza,
Schimbata in apa multa a ierbii ce-nviaza,
Cind, greu si drept, pe sceptrul de pai marunt la fir.
Gindacul serii urca ghiocul de porfir.
Cer plin de rodul toamnei imi flutura tartane,
Tot vioriul umed al prunelor giltane:
Gradina imi sta cerul iar muntii, parmalik.
Un drum bateam, aproape de alba Isarlik,
Cu ziduri forfecate, sucite minarete
si slujitori cu ochii rotunzi, ca de erete
si, azmutit cimpiei, un fluviu lesios:
-in ginduri incarcate, cind cautam pe jos
Argintul unei scule de pret atunci picata:
Cutit lucrat, vreo piatra in scump metal legata,
Greu cearcan de cadina topit la un bairam;
Nici eu nu mai stiu astazi ce lucru cautam.
incolacite ceasuri! Cu voi, nu luai aminte
Cum, pe rasfrinta buza, a matcii, dinainte,
O spornica multime se tencuia-n pereti.
Veneau de toata mina: prostime, tirgoveti.
Dervisi cu fata supta de veghi, adusi de sale,
Pierduti intre pufoase si falnice pasale;
Iar ochii tuturora calatoreau afund ...
Caci, rasarind prin ceata si calarind pe fund,
La dunga unde cerul cu apele se-ngina,
Aci saltat din cornuri, aci lasind pe-o rina,
Se razboia cu valul un prea-ciudat caic:
Nici visle si nici pinze; catargul, mult prea mic;
Dar jos, pe lunga sfoara, cusute intre ele,
Uscau la vint si soare tot felul de obiele,
Pulpane de caftane ori tururi de nadragi;
si, prin cirpeli pestrite si printre cute vagi,
Un vint umfla bulboane dantuitoare inca.
Ce ruginiri de ape trezite si ce brinca
Lasara fierul rinced si lemnul buretos?
in loc de aur, pieptul acelui trist Argos
Ducea o lina verde, de alge naclaite,
Pe cind la pupa, trase edec ca niste vite
Cu teasta namoloasa si cornulete mii,
Treceau in brazda undei sirag de ragalii.
Sub vintul drept, caicul juca tot mai aproape.
Atunci, cu ochi de seara si-abia deschise pleoape
(Caci, grei de ingindurare, nameti ma napadeau)
Cu ochi ce cheama somnul din goluri si il beau,
imi deslusii deasupra, inghemuit pe-o birna,
Un turc smolit de foame si chin, cu fata cirna,
Cu miinile si gura aduse la genunchi.
Trei petece razlete i se tineau de trunchi.
Cind vasul fara nume trecu prin dreptul nostru
Un fund de vad ii prinse si pintecul si rostru.
Cutreierata, apa jur-imprejur undi ...
si glasui un pasa intr-astfel:
-Efendi,
Corabier si oaspe in porturile mele,
Primeste-aceste daruri si-aceste temenele:
La nava ta se cade pe brinci ca sa ma inchin,
Ca banuiam caicul lui Hogea Nastratin.
Un zvon ne turburase. Ziceau: E inchis supt ape
Rasfatul ce nici marea turceasca nu-l incape,
si usuratul Hoge, mereu soitariu,
incheie-acum Bosforul cel limpede in sicriu
Cu milul giulgi.Eu, unul, n-am vrut sa cred. si iata
Lucesti in bucuria cetatii inviata!
Dar ne mihnesti cu-o fata prea trista; hai curind!
Nu sta pe punte coabe cu pintecul flamind!
Noi ti-am adus nautul dorit, si sumedenii
De roscove uscate si tavi cu mirodenii
Coboara, iscusite barbat, si ia din plin.
Dulceagul glas al pasii muri prin seara lin.
Cum nici un stilp ori sfoara nu tremura pe punte
in gindurile toate, soseau ninsori marunte
si unsuroase linisti se tescuiau sub cer.
si deslusit, cu plinsul unui tais de fier
in impletiri de sirma intrat sa le desire
O fringere de gheturi, prin crestete, prin sire,
Prin toata roata gloatei ciulite, rascoli.
Pic linga pic, smalt negru, pe barba Lui slei
Un singe scurt, ca doua mustati adaugite,
Vii, vecinici, din gingia praselelor cumplite
Albira dintii-n pulpa intrati ca un inel.
Sfint trup si hrana siesi, Hagi rupea din el.
*
La Isarlik, cea alba de lespezi, gloata suie,
Dar greii pasi prin ierburi si stuh se-mpletecesc.
in ochi, din lincezi ape, cum pilpiie galbuie
si uleioasa, dira caicului turcesc!
Nastratin Hogea la Isarlik
Aceasta pagina a fost accesata de 1177 ori.