• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Luntrea

Teorbele sonore si cintecele toate
Au adormit in burgul tirziei noastre nunti;
Si in staruitorul declin, chiar tu renunti
Sa intirzii pe culmea posomorita. Poate

El doar sa mai ramina... el, somptuosul crin
Al formei care urca si se desprinde, parca,
De malul apei, unde tot gindul tau se-mbarca
indurerat, nesigur si silnic Lohengrin...

Sfielnic gind, tu nu vezi cum luntrea framintata
Si lebada grabita spre sfintele paduri
Vor sa-mplinesti porunca? Dar inca nu te-nduri
Sa lasi tinutul vested al nuntii de-altadata!

Zoreste, iar pe faldul usor de hiacint
imbraca-ntiia armura, si vechea ta mindrie
Se-nalta spre uitatul regat, ce te imbie
Statura ta turnata in luminos argint.

Vei trece... Marii codri frematatori de plingeri,
infiorati de cite-un romantic hallali,
isi vor bolti frunzisul; o clipa vor cocli
Si coif, si scut in jocul virilelor rasfringeri;

Zori neasemuite, apusuri de castele
Aprinse, sub metalul curat s-or oglindi,
Iar stravezia noapte va creste si rodi
Prin apele armurii rasade-ntregi de stele;

Fugarnic sfint, tu lasa ca fluviul sa te poate...
Dar dincolo de luntrea ingusta nu privi,
Caci apa-ti va trimite si va intipari,
intunecata, fata iubirii voastre moarte!





Luntrea


Aceasta pagina a fost accesata de 925 ori.