• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Tovarasilor mei

Atitea flori si nu sint doua sa-mbrace la un fel vestminte
Citi ochi frumosi nu-si pierd vederea in horbota de-odajdii sfinte,
si cita purpura si aur pentr-o hlamida-mparateasca,
Cind de ajuns e pentru ele ca soarele sa straluceasca.

Atitea flori dar azi, pe cine il mai opreste-n drum o floare ?
Fara de ghirlanzi de roze-odata, nu era zi de sarbatoare,
si-un zid incununat de-acante, de crengi de dafini si liane,
Spunea la trecatori splendoarea si faima unei curtezane.

Flori pretutindeni flori, podoaba cea mai iubita de lumina,
Un fir de romanita ride atit de dulce pe-o ruina:
Caci toate au un grai pe lume si florile il au si ele
Ce ochi nu se-ntrista altadata de jalea unei asfodele ?

si care gura poate face marturisiri de-amor mai bine ?
Leandru a trecut o mare ca sa ajunga pin la tine,
O, Hero, vergina duioasa, si toate-aceste pentr-o floare
Ferice-i cine poate stringe manunchiul de nemuritoare !

Plecati pe fata lor blajina, calind o forma ideala,
Citi n-au trecut pe-aceeasi poarta, dar s-au intors cu fata pala
si cu privirile pierdute, zvirlind cu gestul Ofeliei
Comoara florilor culese in cimpul trist al nebuniei

Dar cine poate, investminte-si gindirile-n odajdii sfinte,
Ca florile de felurite sa-i fie-a graiului vestminte,
s-adorm-apoi caci mor imperii si cad cununele de aur:
Eterne-n lumea asta-s numai cununele de foi de laur.




Tovarasilor mei


Aceasta pagina a fost accesata de 674 ori.