Autori > Dimitrie Anghel


Cometa - Actul 02 - Scena 04



ACTUL IV


SCENA IV



    Roro, singură, apoi Tity Roro

    (se plimbă enervată prin salon) Ce plictiseală!

    (Se oprește în fața oglinzii, căutînd să-și potrivească o

    șuviță.)

    Tity (intrînd)

    Pace șuvițelor rebele!

    Roro (fără să se-ntoarcă)

    Ați spus?...

    Tity

    N-am spus, dar astfel sînt gîndurile mele!
    Cu cît le-adun, cu-atîta îmi scapă mai nebune...

    Cum văd, în astă seară nu ești în toane bune...
    Te-a-ntunecat vreo umbră trecînd prin infinit?

    Tity

    O, nu, dar mi-a fost teamă de vechiul satelit...

    Roro

    Escaladezi iar cerul?...

    Tity

    Ce-aș mai căta în cer, Cînd ești aici?...

    Roro

    Atunce?... Tity

    Nu... am venit să-ți cer... Roro

    Discreția mea?...

    Tity

    O glumă! Roro

    Ți-am spus că-i garantată!Tity

    O, cum nu lași în voie o inimă să bată...

    Roro

    Ești cardiac, pesemne... De ce-mi spui asta mie Și nu i-ai spus-o Tanții...

    Tity

    Aceeași ironie Ce șfichiuie și arde cu fiece cuvînt...

    Roro

    Îmi pare c-adineauri aveai mai mult avînt
    Pe cînd steteai de vorbă cu blocul de Carara...
    Și blocul renviase atunci ca legendara
    Statuie-a Galateei... Noroc de evantaliu
    Că e și el o armă... Nici cel mai mic detaliu
    Nu mi-a scăpat... De-o pildă:

    (Imitînd pe Tity)

    Ce umeri! O carară

    Nu i-ar putea întrece!

    (Imitînd pe Tanta)

    Galant ești astă-seară!
    (Imitînd pe Tity)

    Și brațul...

    (Imitînd pe Tanta)

    Nu... nici brațul...

    (Imitînd pe Tity)

    Nici mîna...
    (Imitînd pe Tanta)

    Nici o mînă...
    Doar degetele numai, clar... Între noi rămînă!
    Așa era?!... E bine?...

    Tity

    Ah, pentru-un compliment

    Atîta-nverșunare...

    Roro

    O, ai atît talent
    Să-ntinzi ascunse mreje viclean ca păsărarii...
    Un virtuoz ce cîntă pe-o strună-atîtea arii,
    Ți-atragi în cursă prada ca șerpii sunători...
    Ai orice îndrăzneală... De-o pildă, uneori
    Te faci smerit ca pajii ce-abia ridică ochii,
    Cînd duc din urmă trena bogat-a unei rochii,

    Ca Child Harold arare înăbuși un suspin,
    Romanticul pe urmă devine-un arlechin,
    Și dacă nu se prinde, mai faci o piruetă
    Și te arunci în spațiu supt formă de cometă...

    Tity

    Cometa, iar cometa! Ah, bietul meu simbol!

    Roro

    Simbolul e o mască...

    Tity

    Simbolul e-un ocol... Roro

    E deraierea celor ce-au obosit pe drum...

    Tity

    Ba nu, e picătura subtilă de parfum
    Ce-ți amintește floarea și toată primăvara...

    Roro (ironic)

    E statuia ce doarme în blocul de Carara? Nu?...
    De ce taci?... Răspunde! Alo! Rămîi afon?...

    De ce-ai venit atuncea?...

    (Intră Hals, grăbit)




Cometa - Actul 01 - Scena 01
Cometa - Actul 01 - Scena 02
Cometa - Actul 01 - Scena 03
Cometa - Actul 01 - Scena 04
Cometa - Actul 01 - Scena 05
Cometa - Actul 02 - Scena 01
Cometa - Actul 02 - Scena 02
Cometa - Actul 02 - Scena 03
Cometa - Actul 02 - Scena 04
Cometa - Actul 02 - Scena 05
Cometa - Actul 02 - Scena 06
Cometa - Actul 02 - Scena 07
Cometa - Actul 03 - Scena 01
Cometa - Actul 03 - Scena 02
Cometa - Actul 03 - Scena 03
Cometa - Actul 03 - Scena 04
Cometa - Actul 03 - Scena 05
Cometa - Actul 03 - Scena 06


Aceasta pagina a fost accesata de 656 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio